adj.av. Mihai Mihordea

 Mihai Mihordea s-a născut la data de 8 noiembrie 1914, în localitatea Schineni, plasa Murgeni, judeţul Tutova (astăzi, judeţul Vaslui). De mic copil a fost fascinat de avioanele care, în zborurile de antrenament, ajungeau de la Tecuci şi Bârlad, până deasupra satului Schineni.

A absolvit şcoala primară din localitatea natală şi liceul comercial în oraşul Bârlad. În anul 1933 s-a înscris la Şcoala Militară de Subofiţeri Artilerie Antiaeriană, pe care a absolvit-o în 1935, el clasându-se al şaselea din promoţie. După doi ani de muncă într-o subunitate de artilerie antiaeriană s-a înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri Aviaţie Tecuci, pe care a absolvit-o în anul 1939.

A fost încadrat pilot la Flotila 3 Aviaţie de Vânătoare, subordonată Regiunii a 2-a Aeriene, cu baza la Galaţi.

Flotila a 3-a Aviaţie de Vânătoare, formată din Grupurile 2, 3 şi 4 Aviaţie de Vânătoare, a participat la acoperirea trupelor infanteriei, cavaleriei şi artileriei din armata română, care treceau Prutul, şi la lovirea trupelor sovietice. Mihai Mihordea, component al Grupului 3, din Escadrila 49, a executat cu mult curaj câteva misiuni de vânătoare liberă.

Mihai Mihordea s-a căsătorit, în anul 1943, cu Virginia Covaci, născută în localitatea Olteni, comuna Teişani, judeţul Prahova, de profesie asistent sanitar. Împreună au avut un fiu, Getuza, care este colonel-inginer în rezervă.

Mihai Mihordea a absolvit Academia Militară Generală Bucureşti, Secţia Aviaţie, în anul 1951.

Ofiţerul a fost trecut în rezervă, în mod abuziv, în anul 1952, fără drept de pensie, fiindcă a participat la campaniile militare din Est, el fiind nevoit să se angajeze muncitor sudor la Întreprinderea „1 Mai” Ploieşti, pentru a putea să-şi întreţină familia.

În ultimii ani din viață, căpitanul-comandor Mihai Mihordea a fost membru în Comitetul de Conducere al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Vălenii de Munte.

Mihai Mihordea a decedat în anul 2001, el fiind înmormântat în cimitirul din satul Olteni, judeţul Prahova.

Victorii aeriene

 9 avioane doborăte + unul probabil – 15 victorii conform sistemului ARR ( în acest caz – câte 2 victorii atribuite pentru un avion bimotor doborât).

În 26 iunie 1943, dimineaţa la ora 7.05, în largul portului Eupatoria, au fost doborâte trei din cinci avioane bimotoare sovietice tip „DB-3” care au atacat un convoi de vase germane. Cei care s-au înregistrat cu două victorii şi respectiv una au fost adj. stg. av. M. Mihordea şi adj. stg. av. Gh. Bucur

7 iulie 1943 adj. av Mihai Mihordea doboară două bombardiere tip Bristol (erau confundate avioanele rusesti DB-3 cu Bristol Beaufort), iar coechiperul sau adj. av Burcu Vasile doboară un altul.

DB-3

17 iulie 1943 adj. av Mihai Mohordea doboară un avion Lagg.

În 30 iulie 1943  avionul IAR-80 nr. 253 a venit din misiune avându-l la bord pe adj. av. Mihai Mihordea, care avea în acea vreme 380 ore de zbor, din care 85 pe avionul IAR-80. După ce a luat contact cu solul, în timp ce rula cu viteză mai mare şi la acesta a explodat camera uneia dintre roţi, după care avionul s-a întors brusc la cca. 60 de grade faţă de direcţia iniţială, rupându-i-se trenul de aterizare.

În 27 decembrie 1943, cei din Esc. 49 Vt., pe care o aproviziona cu combustibil Baza Fl. 3 Vt., au obţinut o nouă victorie aeriană prin adj. av. (r) Mircea Mazilu. Rezervistul, în timp ce asigura protecţia unui convoi de vase, a reuşit să doboare un avion sovietic tip „Boston”, ce făcea parte dintr-o formaţie de şapte, hotărâte să-i atace vasele încredinţate. De reţinut că încă unul dintre acelea a trimis în apele mării şi adj. av. Mihordea, însă fără martori.

În 29 decembrie 1943 avea să înregistreze o frumoasă victorie de palmares, doborând deasupra mării, la sud de Ak-Mecet un avion de vânătoare tip „Airacobra”, de provenienţă americană

BELL P-39 Airacobra

Între 16-31 martie 1944, Escadrila 49 Vânătoare, cu 22 avioane a executat misiuni de alarmă aeriană, cu 6 protecţia aviaţiei de transport, cu încă 6 misiuni de vânătoare liberă, iar cu 3 acoperirea aerodromului. Au purtat 3 lupte aeriene, din care adj. av. M. Mihordea a doborât două avioane Boston pe 16 MARTIE,  iar adj. av. E. Taflan un Il-2 lângă Ak Mecet.

A-20 Havoc – (BOSTON în URSS)

21 august 1944 adj. av Mihai Mihordea doboară un avion La 7.

Decorații

Adjutant aviator Mihai Mihordea, Cavaler cu prima baretă al Ordinului Virtutea Aeronautica cu Spade. A obținut Crucea de Aur a Virtuții Aeronautice cu Spade prin I.D.R. nr. 1934/1.07.1942 : ”Adjutantului stag av. Mihordea Mihai, pentru curajul dosebit de care a dat dovadă în cele 30 misiuni executate pe front. A luat parte la lupta aeriană angajată cu aviația bolșevică la Nord de Tatarka, când a doborât un avion de vânătoare inamic, A atacat cu succes bateriile A. c. A. dela Dalnik. A atacat la sol trupele terestre inamice. ” Prin I.D.R. NR. 1821/6.10.1944 i se acorda clasele Prima și a doua baretă la Crucea de Aur si clasa Cavaler a Ordinului Virtutea Aeronautica cu Spade, iar prin I.D.R. nr. 1158/11.04.1945 si Prima bareta la clasa Cavaler a Virtutii Aeronautice cu Spade.

Prin I.D.R. nr. 2597/24.08.1946 Adjutant major aviator Mihordea Mih. apare distins si cu Medalia Virtutea Militara de razboi clasa I. Prin. D.R. nr. 1556/8.05.1946 Adjutantul major aviator Mihordea F. Mihail (1.04.1944 – data cand a obtinut acest grad ) a fost avansat la gradul de Ofiter de echipaj clasa III-a ( grad echivalent celui de sublocotenent ) pe data decretului si cu vechime de la data data de 16.06.1945.

Bibliografie :

Veterani în slujba patriei – autor col (r) Constantin Chiper editura Buratino 2005

Cu o escadrila de IAR 80 în Crimeea – autor prof. Tudor Vasile

https://www.afas.ro/wp-content/uploads/2013/03/Sesiune_comunicari_stiintifice_2012.pdf

Vânătorul IAR 80 – autori Dan Antoniu, George Cicoș

Romanian Aces of ww2  – autor Dénes Bernád  

Arhiva Mihai Popteanu