Armament IAR 80/81 (IV) - TUN MG FF 20 mm IKARIA

Tunul MG FF (Maschinenengewehr Flügel Fest – mitralieră fixă aripă), a fost dezvoltat de firma Ikaria Werke din Berlin, la mijlocul anilor ’30, pe baza licenței tunului elvețian Oerlikon FF F. Conform clasificării germane de la sfârșitul anilor ’30, toate armele automate, indiferent de calibru, au fost desemnate MG – de la Maschinengewehr – mitralieră. Acest lucru s-a datorat parțial interdicțiilor din Tratatul de la Versailles, iar mai târziu, a existat o anumită inerție. Abia în 1942, a fost introdusă denumirea “MK” de la Maschinenkanone, pentru tunurile automate de 30 mm.

Japonia a dezvoltat tunul Type 99 Mark 1, tot pe baza licenței Oerlikon FF, acesta fiind montat pe majoritatea avioanelor militare, începând cu Mitsubishi A6M Zero.

Tunurile Oerlion de 20 mm au fost dezvoltate de firma elvețiană prin preluarea patentului tunului german Becker Type 2, de 20 mm, puțin folosit în Primul Război Mondial, a cărui fabricație fusese interzisă în Germania învinsă. A fost folosit atât în varianta antiaeriană S, cât și cea de aviație FF, în numeroase țări, inclusiv UK, Germania, Japonia și SUA.

Pentru MG FF, germanii au înlocuit muniția elvețiană de 20×72 mm RB , cu cea de 20×80 mm RB, au mărit cu 60 mm lungimea țevii.

Muniție 20×80 RB (RB – rebated rim – ramă retrasă)

Tipuri de rame tuburi cartușe

Tun MG FF 20 Ikaria

Caracteristici tehnice:

masa 28 kg (26.3 kg FF/M)

lungime 1370 mm

lungime țeavă 822 mm

viteza gura țevii 600 m/s

cadență tragere 520 lov/min

armare electrică

Tambur cu 60 lovituri 20 mm

Tunurile MG FF au fost folosite pe Me Bf 109 E3-F1 și FW 190 A1-A5

Tun MG FF – Me Bf 109 E

Lovituri cu MG FF 20 mm

Muniție tun MG FF

Avioanele Me 109 E dotate cu tunul MG FF, au fost folosite în timpul Bătaliei Angliei, când s-au constatat și deficiențele sale: cadența mică și viteză scăzută la gura țevii.

Pentru a îmbunătăți performanțele, a fost dezvoltată un tip de muniție puternic explozivă, denumită – minengeschoss.

Aceasta, folosește mai mult puterea explozivă, decât cea de fragmentare și este eficace în distrugerea structurilor metalice de aviație. Denumirea de “mină” își are originea în perioada când se construiau tunele (mine) sub fortificații , pentru a le distruge prin explozii, din subteran.

Corpul proiectilului cu pereți subțiri a fost realizat prin ambutisare adâncă din oțel aliat, călit folosind curent de înaltă frecvență, ceea ce a făcut posibilă creșterea fracției de masă a încărcăturii explozive.

A fost folosit și un nou exploziv, pentrita-A, de 1,7 ori mai puternic decât TNT. Pentritul a fost înlocuit ulterior cu explozivul și mai puternic HA 41, pe bază de RDX cu pulbere de aluminiu și un plastifiant. Acest exploziv a fost caracterizat printr-o acțiune explozivă și incendiară sporită. Proiectilele aveau o siguranță, care crea o ușoară întârziere a exploziei. Acesta a făcut posibil ca un proiectil să explodeze în interiorul structurii aeronavei, provocând daune grave nu doar învelișului, ci tuturor componentelor din zonă.

Muniție tun MG FF/M – tip M- geschoss

Introducerea noului proiectil Minengeschoss de 20 mm, a adus însă cu el o nouă problemă. Proiectilul cântărea 92 g în loc de 115-117 g, drept urmare a scăzut și energia de recul folosită la rearmarea automată. Pentru a menține un echilibru între interacțiunea unui proiectil mai ușor și mecanismul de rearmare a tunului, a fost necesar să să se reducă forța arcului de retur. Ca urmare, a apărut o nouă variantă – MG FF / M, aproape imposibil de distins în exterior față de versiunea MG FF

Muniție tun MG FF/M